Recenzie - „O frântură de alb”, de Jaclyn Moriarty

Titlu: O frântură de alb

Autoare: Jaclyn Moriarty

Editura: Corint
Colecția: Leda Edge

Nr. de pagini: 432
Seria/trilogia: Culorile lui Madeleine

Disponibilă: aici.

Madeleine şi mama ei au evadat din fosta lor viaţă, în nişte împrejurări misterioase, şi s-au stabilit într-un colţ ploios din Cambridge, Anglia (în lumea noastră). Pe de altă parte, Elliot îşi caută tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. În Bonfire (în Regatul Cello), umblă vorba că tatăl lui Elliot şi-a omorât fratele şi a fugit de-acasă cu profesoara de fizică. Dar Elliot refuză să creadă tot ce se spune şi este hotărât să-şi găsească tatăl şi să descopere adevărul.

Pe măsură ce Madeleine şi Elliot se apropie tot mai mult de dezlegarea misterelor, încep să schimbe mesaje între ei, dintr-o lume într-alta – printr-o fisură întâmplătoare ivită după multe secole, un portal deschis într-un aparat de taxat dintr-o parcare. Dar de ambele părţi ale fisurii se desfăşoară mistere şi mai mari: fenomene atmosferice periculoase numite „furtuni de culori”; o ciudată fascinaţie pentru Isaac Newton; mitul Copilei-Fluture, a cărei apariţie ar putea pune capăt secetei din Cello;  şi nişte sărutări neaşteptate…

Cartea asta a fost o adevărată călătorie pentru mine! M-am simțit ca un copil mic care este dornic să exploreze tărâmuri și povești noi. Subiectul romanului este inedit și mi s-a părut foarte atractiv: doi tineri din lumi diferite, care reușesc să formeze o legătură prin intermediul scrisorilor.

La început mi se părea că citesc o poveste fără sens, cusută cu ață albă. Întâlneam o mulțime de informații noi și nu mai reușeam să fac față, totul fiind foarte derutant. Dar țin să precizez că este o carte a cărei acțiuni este bine închegată. Iar odată ce ai început să o citești, să vrei și nu te mai poți opri. Am simțit nevoia să citesc cartea într-o singură zi, deoarece eram însetată de noi idei, noi concepte, noi întâmplări. Așadar, am pornit alături de protagoniști într-o aventură minunată.

Mi s-a părut fascinant cum autoarea a reușit să transforme niște persoane banale, fără prea multe calități, în personaje memorabile, pe care începi să le admiri încetul cu încetul. 

Este subliniată relația dintre real și fantastic, între Lume și Regatul Cello, iar datorită unei fisuri între cele două lumi este posibilă comunicarea între cei doi protagoniști, Madeleine și Elliot.

Cartea este perfectă pentru o zi toridă de vară sau chiar pentru o zi ploioasă. Te ține captiv în cele două lumi create de autoare, încât pierzi contactul cu realitatea.

Acțiunea cărții este împărțită pe două perspective narative.

În prima perspectivă o avem în prim-plan pe Madeleine, care împreună cu mama sa încearcă să se acomodeze unei noi vieți în Cambridge. Deși odată au fost bogate, acum își plâng de milă neavând prea mulți bani pentru a se descurca.

Madeleine își va face totuși doi prieteni, cu care își va petrece timpul, Belle și Jack, toți trei fiind școlarizați la domiciliu. 

În a doua perspectivă îl avem în centru pe Elliot, un adolescent foarte isteț și priceput la multe lucruri. Acesta aparține unei lumi total paralele cu lumea reală, Regatul Cello, unde se pare că e plin de ciudățenii: culorile sunt adevărate făpturi ucigașe, iar recolta oamenilor depinde de Copila-Fluture. Fiindcă tatăl său a dispărut împreună cu profesoara de fizică, nelăsând vreun indiciu, acesta este hotărât să plece în căutarea lui, bănuind că ar fi fost răpit de un Violet. În final va rămâne șocat de motivul dispariției tatălui său. 

Prin intermediul unui aparat de taxat (lumea Madeleinei) și a unui televizor stricat (lumea lui Elliot) cei doi vor reuși să comunice din cauza apariției unei fisuri. Fisurile între lumi apăreau rar și era interzisă comunicarea unei ființe din Regatul Cello cu cineva din Lume. Așadar, va rămâne micul lor secret. Cei doi își vor mărturisi supărările, teorii cu privire la culori și alte chestii despre viața personală.

Madeleine era fascinată de culori, iar acest lucru se vedea din îmbrăcămintea ei ciudată. (vezi coperta cărții)

Elliot avea, însă, o concepție total diferită față de Madeleine. Credea despre culori că sunt doar făpturi rele, ce ucid. Lumi diferite, păreri diferite. Mi-a plăcut să citesc din ambele perspective.

Până la finalul cărții am avut parte de multă acțiune, întâmplări din ce în ce mai ciudate, care îmi lăsau semne de întrebare, dar am găsit până la urmă răspunsul la câteva. Totuși, cred că mai multe răspunsuri voi găsi în volumul următor.

A fost o lectură captivantă, neavând ceva special prin stil și nici prin personaje. Dar cu siguranță povestea a fost una specială. 

Intenția mea a fost să acord 3/5 steluțe, dar finalul m-a convins să mai adaug încă una.

Eu chiar vă recomand să încercați acest roman, chiar dacă nu ați auzit prea multe despre el. Sper să vă convingă recenzia mea.

   SPONSORIZARE   

Mulțumesc Editurii Corint pentru exemplarul trimis spre recenzare! 

Intrați pe site-ul lor pentru a urmări noutățile și promoțiile lor.

Cartea poate fi achiziționată de aici.