4 nov. 2017

Cartea care mi-a sfâșiat sufletul - „O fată din bucăți” de Kathleen Glasgow

 
   Titlu: O fată din bucăți
   Autoare: Kathleen Glasgow
   Editura: Storia
   An apariție: 2017
   Nr. de pagini: 436
   Disponibilăaici.
   Rating: ★★★★★+

Mă tai pentru că nu fac față. E cât se poate de   simplu. Lumea se transformă într-un ocean ale cărui valuri se   sparg peste mine, cu un sunet asurzitor, inima mi se îneacă în   apă și mă cuprinde o spaimă cât planeta de mare. Am nevoie   să mă eliberez, am nevoie să-mi fac rău mai mult decât mi-ar   putea face lumea și așa îmi pot găsi alinarea.


Charlotte Davis este facuta bucati. La doar 17 ani, a pierdut mai mult decat au pierdut altii in toata viata lor, dar a invatat sa uite. Cioburile dintr-un borcan spart fac taieturi adanci, iar durerea fizica anihileaza suferinta sufleteasca pana cand nu mai ramane decat liniste. Nu trebuie sa se mai gandeasca nici la tatal ei, nici la raul in care a pierit acesta. Nu mai este nevoie sa-si aminteasca de prietena ei, care a disparut pentru totdeauna. Nu-i mai vine in minte mama ei, care nu mai are ce sa-i ofere.

Cu fiecare cicatrice noua, inima lui Charlie devine tot mai puternica, dar doare in continuare. Doare indeajuns de tare cat sa nu-i mai pese de nimic, ceea ce este necesar cateodata, ca sa poti iesi din intuneric.

Un portret extrem de emotionant al unei adolescente aflate pe punctul de a se pierde pe sine si o poveste despre drumul pe care trebuie sa-l parcurga pentru a supravietui in propria piele. Cartea de debut a lui Kathlees Glasgow este sfasietoare si extrem de sincera. Este o poveste de la care nu va veti putea lua ochii.




A durat ceva timp până am reușit să mă adun și mi-am strâns bucățelele frânte din mine pentru a scrie o recenzie. Încă nu știu dacă voi reuși să-mi exprim măcar jumătate din trăirile din timpul lecturii, pentru că sunt sfâșiată.

Kathleen este o maiestră în manevrarea sentimentelor și sunt sigură că poate atinge până și cel mai înghețat suflet. Ceea ce a vrut să transmită prin povestea lui Charlotte Davis este un strigăt de ajutor. Un urlet mut pe care a reușit, în cele din urmă, să-l transpună în cuvinte.
Simt că m-am pierdut odată cu protagonista, că m-am împrăștiat în mii de cioburi și nu mai reușesc să le adun pentru a fi din nou întreagă. Durerea mistuitoare pe care o aveam în sufletul meu m-a doborât încet, dar sigur.

Talentul autoarei este incontestabil. Ea nu scrie cu scopul de a așterne o acțiune propriu-zisă, ci pune accent pe sentimentele și trăirile personajelor și reușește cu succes să te atragă în dulcea suferință descrisă.
O fată din bucăți ar putea fi și despre tine! Ar putea fi despre oricine. E despre cei care aleg să lupte chiar și atunci când nu mai există motive, despre cei care reușesc să facă față loviturilor dezarmante ale vieții, alegând o altă cale: DUREREA.


Oamenii ar trebui să știe despre noi. Despre fetele care își scriu suferința pe propriile trupuri.

M-a uimit curajul cu care Charlotte își înfruntă demonii. Cum reușește să reziste tentației de a deschide trusa în care se află motivul cicatricilor de pe corpul ei. Cum trăiește de pe o zi pe alta și cum se bucură de cele mai mici și nesemnificative lucruri. O consider o eroină. Nu eroina tipică cărților fantasy, pentru că nu are super-puteri și nici nu salvează lumea. Dar cum aceasta rezistă și încearcă să-și găsească un loc al ei, să găsească motive pentru care să zâmbească, să iubească și să nu îi fie rușine de corpul ei, ASTA înseamnă să fii o eroină. Să încerci să te salvezi pe tine însuți.

Dacă am fost devastată după ce am citit și ultimul capitol, autoarea s-a gândit că nu este destul și a mai adăugat și o notă în care explică cum sursa de inspirație a romanului este chiar EA. Ne vorbește despre cum s-a automutilat în trecut și cum după mulți ani și-a luat inima în dinți și a așternut pe foi suferința pe care a trăit-o. Cartea este dedicată tuturor persoanelor care au sau au avut aceleași manifestări, ca să știe că nu sunt singure. 
Iar dacă tu cunoști o astfel de persoană, recomandă-i cartea! 

Cu ani în urmă, nu voiam să scriu povestea cicatricilor mele sau povestea unei fete cu cicatrici, pentru că și așa e destul de greu să fii fată pe lumea asta, darămite să mai fii una cu cicatrici pe piele.


Povestea lui Charlotte Davis începe bulversant. Imaginea ei și a altor fete care s-au rănit singure de-a lungul timpului este descrisă într-un mod cât se poate de real și putem simți chiar și noi, cititorii, suferința din ochii protagonistei. Este înconjurată de tinere care au aceleași probleme ca și ea. Persoane care se ard, se taie și își distrug propriul corp. Ele se află sub îngrijirea unor specialiști, au un acoperiș deasupra capului și încearcă să își vindece treptat dorința de autodistrugere. 

Charlotte știe că șederea ei aici este temporară. Știe că ar putea ajunge din nou pe drumuri. Flămândă. Înfrigurată. Neajutorată. Nu are pe nimeni care să-i poarte de grijă, care să o ajute să își găsească o cale în viață. Deși mama ei este în viață, pare că acesteia nu-i pasă și nici nu-i va păsa vreodată de viitorul ei. 


Dar când totul pare să se prăbușească în jurul ei, când nu știe încotro să o apuce, un vechi prieten de-al ei o ajută și-i pune la dispoziție apartamentul său cât va fi plecat în turneu. După ce ajunge în Tucson, Arizona, fata din bucăți va face tot ce-i stă în putință pentru a-și găsi un job, pentru a-și găsi un cămin doar al ei.  

Charlotte se consideră urâtă. Îi este rușine de propriul aspect, de semnele de pe mâini și picioare. Se teme de ce ar crede lumea când ar vedea-o în asemenea hal. Încearcă să-și acopere rănile purtând bluze cu mâneci lungi, chiar dacă climatul nu o ajută deloc. 

Descoperă True Grit, o cafenea unde primește un loc de muncă ca spălătoare de vase și unde îl întâlnește pe Riley West - o epavă la fel ca ea. Cei doi își îmbină rănile și suferința, se folosesc unul de celălalt pentru a se distruge reciproc, iar când totul explodează e deja prea târziu. Greșelile au fost făcute, rănile adâncite tot mai mult. 

  – N-o să-ți fac niciun rău, zise el și își lipește ușor buzele de gâtul meu. Noi doi ne înțelegem unul pe altul, nu-i așa?

Noi, oamenii, găsim metode diferite de a ne exprima durerea, de a ne vindeca. Charlotte a ales autorănirea cândva, când totul se prăbușea în viața ei, dar pe parcurs a reușit să renunțe și să găsească altceva care s-o aline: desenul. A ales să se piardă în artă, în portretele ei desenate cu cărbuni, în sentimentul de ușurare pe care acestea i-l oferă.  

Am trăit fiecare cuvințel din carte, am plâns, am râs, am fost sfâșiată. Am învățat că eșecurile nu înseamnă sfârșit și că viața nu este mereu roz. Deși suntem pălmuiți, târâți prin noroi și nu mai găsim motive pentru a merge mai departe, TREBUIE să încercăm să găsim acel ceva/cineva care ne poate readuce înapoi. Iar dacă Charlotte a reușit, noi de ce nu am putea-o face?

  – În viața fiecărui om intervine un asemenea moment, cred eu, un moment în care se întâmplă ceva extrem de... semnificativ, care îți sfâșie ființa în mici bucățele. Și atunci trebuie să te oprești. Îți petreci multă vreme adunând bucățelele din tine. Și îți ia foarte mult timp nu neapărat să le potrivești din noi între ele, ci să le îmbini într-un mod nou, dar nu neapărat unul mai bun. Mai degrabă unul care să-ți permită să supraviețuiești până când știi cu certitudine că o anumită piesă trebuie pusă într-un anumit loc și tot așa. 

Citește O fată din bucăți de Kathleen Glasgow și vei înțelege de ce mi-a sfâșiat sufletul. Vei înțelege de ce m-a rupt și pe mine în bucățele.

LECTURĂ PLĂCUTĂ! 😊

2 comentarii: