31 dec. 2017

Top 10 cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2017


A mai trecut un an. Un an în care am reușit să citesc peste optzeci de cărți și am avut parte, în general, de lecturi frumoase care mi-au lăsat un sentiment plăcut. Sunt destul de mulțumită și surprinsă de faptul că au fost puține cărți care m-au dezamăgit. Sper să îmi meargă la fel de bine și anul următor și să fiu cel puțin la fel de mulțumită de alegerile pe care le voi face.

Vreau să vă mulțumesc că ați fost și în acest an alături de noi, că ne-ați urmărit postările și că ne-ați citit! Sper să fiți și în noul an în această comunitate și să vă bucurați de recenziile scrise din suflet, de recomandările pe care ne ostenim să le facem și de concursurile pe care le organizăm cu cel mai mare drag.

Dar hai sa vorbim despre cărțile care m-au bucurat, despre cărțile de care sunt mândră că am avut ocazia să le citesc. Este vorba despre cărțile care mi-au plăcut cel mai mult și pe care le pot recomand oricui, oricând.
P.S: Trebuie să precizez că ordinea cărților este aleatorie. Toate cărțile mi-au plăcut în mod egal și de aceea le consider cele mai bune zece cărți pe care le-am citit în 2017.

Am mai spus-o și am s-o mai spun: Warcross este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea, nu doar în acest an. Nu știu dacă ați citit cartea sau nu, dar cu siguranță trebuie să o faceți. Este altceva. O idee inovatoare care m-a cucerit încă de la sinopsis.

Warcross este un joc ce a devenit viral, se regăsește pretutindeni și este accesibil oamenilor de orice fel. Cu ajutorul unor ochelari speciali numiți NeuroLink poți avea acces la o lume virtuală creată în contrast cu lumea reală, în care mișcările/gesturile tale sunt transpuse prin intermediul unei tehnologii foarte avansate. 

Warcross este o capodoperă. Artă pură. O adevărată revoluție la nivelul imaginilor. Autoarea face tot posibilul să descrie amănunțit fiecare loc și fiecare senzație prin care te face să treci acest joc ce a captivat o întreagă lume. Mi-am imaginat că eram și eu conectată și jucam alături de personaje, iar când am terminat de răsfoit și ultima pagină m-am simțit ca și cum m-aș fi deconectat de la un vis, dintr-o realitate virtuală. 

Aveți rețeta de succes pentru o carte uimitoare: Sci-Fi + Thriller. 

Recenzia completă - click aici.





O altă carte care m-a surprins într-un mod plăcut este Unul dintre noi minte de Karen McManus, apărută în această toamnă la Editura Herg Benet. Cum sunt adepta cărților de genul thriller, nu aveam cum să sar peste aceasta. Un must-read pentru pasionații de cărți polițiste și nu numai!

Unul dintre noi minte este un page-turner care nu te va lăsa să pui capul pe pernă până când nu vei elucida misterul și vei prinde vinovatul. Este cartea care te face să spui "CE NAIBA" la fiecare cinci pagini și care îți dă un pumn în stomac la final. Pentru că finalul nu este cel la care te-ai fi așteptat nici în șapte vieți. 

Dacă vrei să faci pe detectivul și să-ți testezi abilitățile de ghicitor, te provoc să citești acest roman și să îți dai seama cine este cu adevărat criminalul, înainte să ajungi la final. Eu nu am reușit, dar poate tu o vei face.

Recenzia completă - click aici.




O fată din bucăți a fost și ea o surpriză plăcută pentru mine în acest an. Mi s-a părut o carte emoționantă, ce a reușit să mă sensibilizeze până la lacrimi. Cartea asta este o adevărată lecție de viață și o recomand tuturor adolescenților.

Simt că m-am pierdut odată cu protagonista, că m-am împrăștiat în mii de cioburi și nu mai reușesc să le adun pentru a fi din nou întreagă. Durerea mistuitoare pe care o aveam în sufletul meu m-a doborât încet, dar sigur.

O fată din bucăți ar putea fi și despre tine! Ar putea fi despre oricine. E despre cei care aleg să lupte chiar și atunci când nu mai există motive, despre cei care reușesc să facă față loviturilor dezarmante ale vieții, alegând o altă cale: DUREREA.


Recenzia completă - click aici.


Legenda se află printre plăcerile vinovate ale acestui an. Mi-a plăcut atât de mult, încât cu greu m-am mai putut bucura de o lectură plăcută după aceasta. Nu mă mai regăseam în nicio carte. Nu mai voiam să citesc nimic altceva. 

Este de departe cea mai bună distopie pe care am citit-o vreodată, mult mai bună decât Jocurile foamei sau Divergent. Plină de acțiune, suspans, aventură și umor pe ici pe colo, Legenda, de Marie Lu și-a găsit un loc aparte în inima mea și acolo va rămâne mult timp.


Recenzia completă - click aici.




Pe final de an am reușit să termin și eu trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania, iar cei care urmăresc pagina și blogul știu cât de mult am lăudat eu aceste cărți și cât de tare mi-au plăcut.
Cărțile au tot ceea ce e nevoie pentru un week-end magic și palpitant: acțiune, mister, umor și suspans. 

 Iată 5 motive pentru care ar trebui să citești și tu trilogia - click aici.




Trilogia Mara Dyer a fost atât de bună și de incitantă, încât nu m-am mai putut desprinde de personaje la final. A fost un drog care mi-a dat dependență încă de la prima "gustare" și mi-a dat toată viața peste cap. Deși am citit primul volum în anul 2016, anul acesta l-am recitit și am continuat și cu următoarele două volume. Planific să recitesc și cu alte ocazii cărțile acestea pentru că sunt my guilty pleasure.


 Iată 5 motive pentru care ar trebui să citești și tu trilogia - click aici.



Am avut o perioadă tare neagră prin toamnă în ceea ce privește cititul și am intrat într-un reading slump nedorit, însă cartea asta m-a făcut să revin cu picioarele pe pământ. Este atât de faină și de eliberatoare, încât cu greu o mai lași din mâini la final.

Umanii nu este un roman clișeic. Nu este nimic din ceea ce ai mai citit. Este o combinație reușită de elemente Sci-Fi și sentimente. Dragostea este văzută și descrisă diferit, iar prin amalgamul de emoții care ne sunt transmise, Matt Haig reușește să ne cucerească instant. Nu este o altă carte cu și despre extratereștri, ci ceva mult mai amplu și frumos. Este tot ce mi-am dorit eu să găsesc într-o astfel de carte.


Recenzia completă - click aici.




Printre cărțile care au ajuns la inima mea în 2017 se află și Blestemul câștigătorului. Recunosc că aveam dubii la început și tot evitam să o citesc, dar OH DOAMNE ce mare greșeală am făcut! Mi-a plăcut prea mult și nu prea știu cum să decriu ceea ce am simțit pe parcursul lecturii.

La ce să vă așteptați citind acest roman? 
Multă acțiune și suspans garantat
Războaie între popoare
Relația stăpân-supus
Conexiuni interzise
Iubire dincolo de limite

Recomand Blestemul câștigătorului și Trădarea câștigătorului oricărui cititor, indiferent de preferințele sale sau de vârstă. Sunt cărți bine scrise, cu o poveste incitantă, tulburătoare, emoționantă și cu personaje care te-ar face să le îndrăgești imediat. 

Recenzia completă - click aici.





Deși este o carte de dragoste, mi s-a părut că a ieșit oarecum din tipare, deoarece nu a fost clișeică sau previzibilă, ci a fost ca o furtună de emoții pentru mine, ca cititor. Nu multe cărți romance reușesc să îmi transmită ceva, ci regăsesc cam același subiect peste tot. Dar nu a fost cazul romanului Vocea lui Archer.


Vocea lui Archer este un roman emoționant, plin de scene triste, șocante, iar uneori îți vine pur și simplu să fii lângă Archer și să-l iei în brațe. Recomand acest roman tuturor, indiferent de genul pe care-l preferă, pentru că vă promit că va fi o lectură zguduitoare, care va înmuia și cel mai aspru suflet. Dacă doriți să descoperiți care este de fapt vocea lui Archer, vă invit să puneți mâna pe această carte cât mai repede.
Recenzia completă - click aici.




Cred că Simon și planul Homo Sapiens este unul dintre cele mai bune romane Young-Adult pe care le-am citit vreodată și nu exagerez când spun asta. Are ceva aparte care m-a atras. Mi-a plăcut povestea costruită, personajele le-am adorat, iar faptul că urmează și un film după carte nu poate decât să mă bucure.

Trebuie să o citiți și voi dacă doriți să citiți și ceva mai diferit. O relație mai diferită. Între două persoane total diferite.

Recenzia completă - click aici.


Cum arată topul vostru al cărților preferate din anul 2017?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu