Titlu: Urgia și zorile
Autoare: Renee Ahdieh
Editura: Epica
Nr. de pagini: 387
Disponibilă:aici
Rating: ★★★★
Într-un ținut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâșie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, e un adevărat monstru. In fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, in fiecare dimineață, să curme viața noii lui mirese cu o franghie de mătase. Când cea mai bună prietenă a Seherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se razbune și, în ciuda vârstei ei fragede, de doar șaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Seherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viață, ci și să pună capăt, o dată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid.
Seară de seară, Seherezada îl atrage în mrejele sale, țesând povești încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deși știe prea bine că urmatorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o intorsatură cu totul neașteptată: Khalid nu este nicidecum așa cum și l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul zdrobit de o suferință covarșitoare și îndelungată. Iar Seherezada descoperă că, in pofida voinței sale, se indrăgostește de el. Dar Seherezada este pregatită să-i ia viața lui Khalid în schimbul celor curmate de el. Oare dragostea va birui?
Nu am citit niciodată cărți care tentează la tradițiile arabe, și nici nu aveam cine știe ce atracție, nu m-am gândit niciodată să încerc o carte de genul, iar faptul că „Urgia și zorile” mi-a căzut în mâini a fost o pură întâmplare. La început am crezut, atunci când am văzut poza de sub copertă (am să las imaginea mai jos), că are în prim plan tradiții indiene și am vrut să renunț de tot și cred că am făcut bine că n-am renunțat.
Revenind la carte și la subiectul ei, nu pot spune că mi-a displăcut. Chiar mi s-a părut interesantă și m-a atras, m-a scos din sărite, începusem la un moment dat și să plâng. E ușor de citit, personajele sunt conturate frumos și conflictul, sau mai bine spus conflictele, sunt detaliate, puternice.
Deși, înainte să termin cartea mi s-a întamplat ceva, parcă mi-a picat cerul în cap. N-am vrut să vă zic despre asta, dar trebuie să știți. Eram la școală și citeam, iar una dintre colege m-a întrebat despre carte și am început să povestesc așa pe ocolite ca să nu dau spoiler și la final îmi zice colega „Ah, ca în 1001 de nopți”. Pe moment n-am dat importanță, dar după ce am terminat cartea am facut niște căutări și într-adevar, cartea se aseamănă foarte tare cu antalogia de povești arabe „1001 de nopți”. Numele personajului principal, unele povestiri, până și conflictul principal se aseamănă într-o oarecare măsură.
M-am simțit oarecum dezamăgită, pentru că mie nu-mi plac lucrurile copiate, mai ales cărțile, poveșile. Bine, exagerez când spun copiate, dar și autoarea a cam exagerat cu inspiratul. M-am simțit dezamăgită pentru că începuse să-mi placă acțiunea, finalul chiar mă devastase, ma prinsese subiectul.
Dar, dacă nu ați citit „1001 de nopți”, merită să citiți „Urgia și zorile” pentru că, în ciuda elementelor inspirate autoarea chiar scrie bine și acțiunea e interesantă.
După moartea celei mai bune prietene, Șazi face tot ce îi stă în putință să ajungă mireasa lui Khalid, pentru a-și răzbuna prietena și a-și scăpa poporul de sub domnia „monstrului” care a băgat frica în oasele tuturor cetățeniilor, tuturor familiilor cu fete. Planul Seherezadei începuse să meargă, își convinsese soțul să-i curme viața, folosindu-se de poveștile arabe pe care i le spunea în fiecare noapte, dar lucrurile ajung date peste cap...
Distruși de alegerea Seherezadei, prietenii și familia ei încearcă s-o salveze din mâinile lui Khalid și, în frunte cu Tariq, apelând la alte forme mai mult sau mai putin „naturale” . Complotând cu tatăl celei mai bune prietene a lui Șazi și alți dușmani ai Califului, Tariq pornește un război împotriva lui Khalid în speranța că își va salva iubirea, dar odată recuperată, dezamăgirea îi spulberă toate visele.
Și cum spuneam, la palatul Califului din Khorasan, lucrurile se complică, totul e dat peste cap, sau mai degrabă inimile sunt date peste cap? Dragostea este ca fierul care stă între ciocan și nicovală, ură și suferință.
Trecând cu vederea asemănările cu „1001 de nopți”, cartea este interesantă, are și elemente de autenticitate și chiar merită. Dați-i o șansă!
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu