20 apr. 2018

De vorbă cu Bianca Mîciu, autoarea cărții „Paranoia”



Bianca Mîciu este o autoare debutantă, care a scris Paranoia, un roman psihologic ce ne oferă o imagine a iubirii într-un mod diferit. Astăzi îi vom pune câteva întrebări pentru a cunoaște mai bine omul din spatele cărții și vă invit și pe voi să citiți răspunsurile pe care dânsa le-a dat.


1. Cum a apărut ideea cărții?

Vine un moment în viață în care simți să te destăinui, dar nu ai cui. În acel moment te duci să îți iei un pix și o foaie, și începi să ai o confesiune cu foaia, apoi scrii. Unele lucruri nu pot fi exprimate prin vorbe, ci prin scris. Adolescența fiind perioada cea mai controversată în care sentimentul de iubire devorează sufletul, pot spune că aceast roman este inspirat din viața mea, dar nu s-a desfășurat totul cum am contemplat opera. În cazul meu, realitatea se îmbină cu ficțiunea. Tind să cred că orice carte scrisă pornește de la un lucru veridic.

 2. Ai vreun personaj din operă cu care te identifici?
  
 Sofia, protagonista romanului, sunt chiar eu: o tânără visătoare, adesea neînțeleasă de     către restul lumii. Sunt o optimistă convinsă, căci prin speranța infinită se pot atinge idealurile abisale. Sunt un munte de energie, sunt dinamică și inteligentă, oscilând adesea între rațiune și inimă.

3. Ce reprezintă pentru tine această carte?

Cum spunea și Emil Cioran, „bibliotecile sunt la fel ca și cârciumile: nu citim pentru a cunoaște, ci pentru a uita.” Pentru mine scrisul și cititul reprezintă o evadare din banalul cotidian.

4. Cum te vezi peste cinci ani?

 Peste 5 ani mă văd apărând în programa pentru bacalaureat.

5. Ai întâmpinat păreri negative, obstacole, în drumul publicării cărții Paranoia?

A fi autor nu este ușor. Chiar dacă rezultatul este unul extraordinar, numai un scriitor știe prin câte invidii și obstacole a trecut. Este normal să am parte de cele menționate, pentru că ce știu oamenii să facă? Nu doar să critice? E mai ușor să criticăm, în loc să apreciem, din păcate.

6. Ce reprezintă titlul cărții tale?

Este starea Sofiei pe tot parcursul acțiunii. Ea niciodată nu știe care drum este cel corect, dar totuși pășește încrezătoare înainte. Oscilează între rațiune(Matei) și inimă(Tudor), trăind în incertitudine. Mereu se întreabă dacă ceea ce trăiește este ceea ce își dorește.

7. Scrii la o altă carte? Dacă da, dorești să împărtășești cu noi despre ce este vorba?

Da, lucrez la volumul al doilea al acestui roman. Uitați și câteva rânduri: „Se zice că omul cât trăiește, învață. Eu zic că omul cât trăiește, greșește. Deseori, se întâmplă să nu simțim ceea ce spunem. Totul se lucrează pe silențios, ca alții să nu apuce să îți strice planurile.” Pe lângă volumul al doilea, sunt pe cale de a publica și un volum de poezii. Eu scriu atât proză, cât și versuri. Volumul de poezii este intitulat „VALSÂND PRIN PLOAIA VIEȚII”.

8. Dacă ai putea alege într-o altă viață ceea ce ai vrea să fii, care ar fi opțiunea ta?

În momentul de față sunt mulțumită de ceea ce sunt.

9. Există o carte sau un citat după care te ghidezi în viață?

 Desigur: „ Ridendo castigat mores!”

10. De ce ai ales să publici la o editură mai puțin cunoscută, și nu ai ales să trimiți manuscrise la edituri precum: Quantum, Librex sau Libris editorial?

Pentru început am zis să aleg o editură din Câmpulung, o editură apropiată de Mioveni, orașul în care locuiesc. Dar, nu se știe în viitor.

Îi mulțumim Biancăi pentru răspunsurile oferite și îi urăm succes în continuare în cariera de scriitor!

Romanul Paranoia îl puteți comanda chiar de la dânsa, printr-un mesaj privat aici.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu